Zilelle trecute imi grabeam pasii spre metroul care parca ma astepta pe mine ca sa plece din statie. Insa, cuvintele rostite de o fata catre paznicul Metrorex mi-au accelarat pulsul si mi-au facut mersul mai greoi. “Lasa-l fata, nu vezi ca este un dobitoc care sta si el aici ca sa castige ceva de mancare” a vorbit cu emfaza domnisoara, care nu parea sa aiba mai mult de 14-15 ani. M-a durut. Nu stiu daca si alti oameni au auzit remarca domnisoarei, insa stiu sigur ca barbatului, caruia ii vorbise atat de urat, ii fulgerau prin minte invectivele fetei si pentru cateva momente a ramas nemiscat, consternat fiind de cele auzite. Domnisoara era suparata pentru ca fusese prinsa cand incerca sa forteze aparatul, neavand cartela de metrou. Paznicul i-a spus sa plece, nimic mai mult. Insa, parca manata de o dorinta cumplita de a rani pe cineva, a aruncat cu atata candoare acele cuvinte.
Eram prinsa intre atatea ganduri si intre atatea sentimente, incat simteam ca o sa incep sa plang acolo, in vazul lumii, pentru ceva ce nu m-a afecta pe mine in mod direct. Dar, m-a afectat si pe mine si pe altii care au auzit, chiar si pe tine. Da, pe tine! Pentru ca este usor sa gandesti in stereotipuri si sa arunci cu noroi in cei pe care ii desconsi. Pentru ca uneori ne construim lumea doar in jurul persoanelor care credem ca merita atentia noastra, iar oamenii precum paznicul de la metrou sunt simple reprezentari ale unei realitati pe care nu ne-o dorim, sunt ca niste prizonieri lipsiti de libertate morala. M-am gandit multe zile la paznicul acela si am suferit alaturi de el, sau poate mai mult, pentru ca ma doare sa vad ca omului ii este mai usor sa fie rau decat bun. Ii este mai usor sa judece decat sa inteleaga, pentru ca, in definitiv, ii este mai usor sa faca o alegere gresita.
Jean Jack Rousseau spunea ca omul se naste pur si inocent, insa societatea este cea care il corupe, pervertindu-l spre rau. De cand au auzit prima data aceasta teorie, in facultate, m-am revoltat cumplit si daca as fi avut ocazia i-as fi explicat domnului Rousseau, cu cuvintele mele simple, ca lucrurile nu stau chiar asa. Ca oamenii sunt buni si trebuie sa fie buni. Acum nu mai sunt atat de revoltata, insa tot parca nu i-as da crezare. Da, cu cat timpul trece, cu atat oamenii devin tot mai incarcati de greutatile vietii si se lasa prada tristestii. Isi incarca sufletul cu frustrari si daca nimic nu mai este bun in viata lor, este normal ca nu mai au de unde sa ofere bine. Insa, cred ca sta in puterea fiecaruia sa aleaga sa fie bun prin faptele sale.
Mai jos va las un filmulet despre cat de mult inseamna o fata buna, oricat de nesemnificativa ar fi.
Simple Ganduri 
domnisoara…nesimtita. Paznicul la metrou…trecut prin mult prea multe. Da, un om care e acolo “sa castige o paine” dar pe munca lui. Cred c-a mai auzit mizerii de-astea. Mi-ar placea sa existe justitia divina si demoazela respectiva sa trebuiasca sa fie in papucii paznicului aceluia o zi, nu mai mult. 🙂
Mona, eu m-am gandit cum s-ar fi simtit acea fata daca tatal ei era in locul acelui barbat de la metrou.
Și totuși cred că a suferi pentru acel om este un mod greșit de a rezolva ceva. Poate mâine îl găsești pe acel paznic încă acolo și poate te duci la el felicitându-l pentru treaba pe care el o prestează și totodată amintindu-i că persoanelor care aruncă vorbe jignitoare asupra sa au o educație mult prea modestă pentru a înțelege rolul său în circuitul pe care noi îl numim viață (fie ea bună sau rea