Copilarie, strategii si mancare

Young girl wearing bathing costume looking out of window

Sunt zile in care visez cu ochii deschisi la copilarie. Ah, si ce n-as da sa mai fiu copil pentru cateva zile! Sa alerg ca o nebuna prin curtea scolii, sa cad, sa ma lovesc si sa il astept pe tata cu teama de a-mi vedea genuchii juliti inca o data. Cam toate semnele de purtare pe care le dobandeam intr-o zi erau trecute intr-un catastif, iar la final tata era cel care dadea verdictul: fie nu mai ieseam in parc, fie nu mai primeam bomboane, sau mai rau: primeam un sandwich extra, care de cele mai multe ori ajungea intr-un tomberon, asta daca nu aveam vreun coleg care il accepta ca donatie.

Am avut intotdeauna o relatie aparte cu mancarea. Partea interesanta era ca puteam sa o arunc foarte usor si sa pretind ca am mancat tot. Cand trebuia sa dovedesc vreun fel de mancare cu carne, puneam in aplicatie strategia: asteptam sa fiu singura, luam carnea si o puneam fie dupa dulap, fie dupa aragaz, fie o inghesuiam in gunoi, asa incat sa nu se vada. Dupa ce luam pulsul situatie, adica ascultam pe ascuns conversatiile alor mei, am ajuns la concluzia ca cea mai sigura solutie era sa arunc lucrurile in continuare dupa dulap, locul de care nimeni nu avea cum sa afle vreodata. Asta pana cand bucataria noastra a capatat un miros greoi, iar ai mei au inceput sa caute sursa. Nu a trecut mult si mi-au descoperit comoara. Stiam ca a venit clipa aia cand urma sa o incasez grav. Atunci stiu ca mi-am luat cateva rigle peste palma si promisiunea ca nu o sa mai primesc prea curand nimic frumos.

Cand venea vorba de scoala lucrurile erau si mai complicate. Nu exista niciun argument care sa justifice o medie mai mica de 8. Astfel ca, atunci cand se intampla sa nimeresc vreun 6 la chimie, incercam sa caut cele mai bune solutii pentru a evita o tragedie acasa. Si cel mai la indemana era sa mai tin o perioada secretul. De multe ori perioada asta depasea doua-trei luni, iar tata gasea de cuviinta ca e bine sa treaca pe la scoala sa vada ce a mai facut odrasla lui. Ce urma poate fi comparat cu un spectacol de stand-up comedy, insa fara prea mult umor (cel putin pentru mine), in care eu trebuia sa ii spun tatalui de ce i-am ascuns notele si invatatoarei de ce nu le-am spus alor mei de sedinta, care fusese cu o seara inainte.

Si intamplarile si-au pastrat simetria pana cand am ajuns in liceu. De acolo, tata a putut sa stea linistit. Pot spune ca nu l-am lasat pe tata sa se plictiseasca prea mult in copilaria mea, dar pana la urma cum definesti altfel o copilarie frumoasa? Acum ne uitam unul la altul, dezbatem si radem cand ne amintim de toate nazbatiile pe care le faceam.

Cand eram mica credeam ca libertatea absoluta o gusti atunci cand esti mare si nimeni nu te mai impiedica sa faci nimic, insa acum vad copilaria ca fiind biletul de tren catre cea mai frumoasa calatorie. Nu ma sperie ca timpul trece cu viteza unui TGV, insa imi e teama ca nu am suficient timp pentru a le fi alaturi celor dragi asa cum imi doresc. Ma gandesc la asta in fiecare an, cand unul dintre parintii mei mai adauga inca un an pe lista celorlalti, atat de frumos traiti. Astazi este una dintre acele zile, cand incerc sa las nostalgia deoparte si imi spun ca exista timp suficient pentru sufletele dragi noua, mai ales daca profitam de fiecare moment pentru a le spune cat de mult le apreciem.

Advertisements

Oana Pellea si cuvinte despre viata

In cadrul TEDex Bucharest in 2010, Oana Pellea a tinut un discurs emotionat despre viata. Despre curajul de a face lucrurile pe care ni le dorim si despre faptul ca viata se traieste in zile. Si asta este foarte putin, as putea spune. Pentru ca maine sau poimaine devine de multe ori momentul cel mai bun in care sa facem lucrurile si astfel, amanam. Amanam si tot amanam. Trebuie sa ne trezim si sa fim ceea ce vrem sa fim cu adevarat. Si sa facem ceea ce e bine pentru sufletul nostru. Avem cu totii responsabilitatea de a ne respecta si de a nu cadea in aceasta plasa, in care viata ne traieste pe noi.

Si o definitie a leadership-ului spusa cum nu se putea mai bine: “lider inseamna sa aprinzi scanteia in altcineva. E ca la Pasti cu lumanarea. Sa dai lumina mai departe. Pentru ca asa se amplifica. Pentru ca asa putem sa facem o lume mai buna”.

Atunci cand mori

Nimic nu mai conteaza. Si ma intreb daca este chiar asa cum se spune, ca in ultimele clipe iti trec prin fata ochilor o parte din cele mai importante ale vietii. Oare? Si ce simti? Mereu, mi-am imaginat un astfel de scenariu si m-am intrebat la ce o sa ma gandesc in momentul ala in care o sa mor. Mi-am pus mii si mii de intrebari.

Ne nastem ca sa murim. Si abia cand incepem sa imbatranim ne dam seama cat de nefericiti am fost. Ca ne-a lipsit mereu cate ceva, ca nu ne-a iubit cine trebuia, ca nu am avut jobul pe care ni l-am dorit. Si lista continua. Pentru ca uneori suntem prea ocupati sa vedem ce ne face nefericiti si uitam de tot ce este frumos. In valtoarea asta a vietii, ne pierdem si uitam sa ne mai regasim.

Daca astazi ne-ar spune cineva ca maine este ultima noastra zi, ce am face? Am plange sau ne-am bucura de ultimele clipe?

Mai devreme am citit vestea asta si pentru cateva clipe am murit. Si dupa aia mi-am amintit de cele mai bune momente ale mele. Atunci cand toate lucrurile erau clare pentru mine si stiam ca viata ofera fiecaruia ceea ce merita. Si ca atunci cand muncesti mult pentru ceea ce iti doresti, nu exista niciun obstacol in calea visurilor tale. Si dupa, a urmat iadul.

Era undeva pe la sfarsitul lui august si parcul de la Eroilor devenise un fel de circ odios. Tocmai ma intorceam de la Spitalul Universitar, unde fusesem sa il vad pe unul dintre colegii mei (tocmai ce terminasem liceul), care avusese un accident, aparent usor. Numai ca el nu mai era.

Victor venise din Moldova sa invete in Bucuresti si sa isi gaseasca un drum mai bun aici. In clasa a XI-a stiu ca il uram, si nu pierdeam nicio ocazia sa ii arat asta. Ma enerva felul lui de a fi. Cred ca cel mai tare ma enerva ca nu ii pasa. Nici de parerile colegilor, nici de cele ale profesorilor. De nimic. Era facut parca din alt aluat ca noi ceilalti. Se tundea mereu 0 si avea un caiet mic de matematica pe care scria ingramadit. Pe fiecare rand in parte. Scria de tipar ca si cum randurile lui urmau sa creeze o carte. Si asta era, pentru ca practic caietul lui insuma mai multe materii care erau despartite de linii mari oblice. Caietul lui era cartea cunoasterii, o carte care il ajuta sa devina ceea ce isi dorea.

Avea vreo doua perechi de pantaloni si doua tricouri. Le purta pe rand. Era certaret, isi sustinea punctul de vedere. Uneori si cu pumnul daca era nevoie. Chiar si profului de istorie i-a aratat ca nu e bine sa se puna cu el, atunci cand i-a luat catedra si i-a aruncat-o intr-un colt al clasei. Manca la cantina si seara inainte sa se culce facea mereu abdomene. Invata mult. Defapt el invata si o facea pentru ca ii placea. L-am intrebat cum face de mereu tine minte atat de multe lucruri. Spunea ca e atent la detaliile pe care noi nu le luam in considerare. Intre reprizele de invatat, ca sa isi oxigeneze creierul, statea o jumatate de ora cu capul in jos.

Victor era unul dintre cei mai simpli oameni pe care ii intalnisem vreodata. Insa, abia dupa ce il cunosteai intelegeai defapt ce este cu el. Era un om minunat. Un om frumos care lupta in mod constant pentru visurile lui, fara sa tina cont ca poate astazi nu prea are ce manca, ca in camin e galagie si nu poate sa invete, ca e iarna si i s-au rupt bocancii, ca vrea sa isi cumpere o carte, insa nu are bani. Si uite asa Victor devenise mentorul meu, era persoana la care ma uitam ori de cate ori lucrurile incepeau sa nu mai functioneze. Mi-a devenit prieten. Multe dintre examenele de la BAC le-am dat in aceeasi sala cu el, si cand iesem ne luam in brate. Ma simteam cumva mai puternica, pentru ca datorita lui mi-am dublat doza de ambitie si m-am decis ce vreau sa fac mai departe. Dupa BAC a inceput sa faca meditatii cu banii dati de sora lui din Moldova. Voia sa devina arhitect, desi noi (chiar daca eram in singurul liceu de arhitectura din Bucuresti) eram intr-o clasa de matematica intensiv si nu facusem nimic corelat cu desenul tehnic. A invatat pe branci, iar in ziua in care a dat examenul se grabea sa ajunga la camin. A alergat pe trecerea de pietoni si a fost lovit de masina. A doua zi a murit.

Nu am invatat nimic din asta. Poate doar ca viata e nedreapta. Si ca nu stii niciodata ce poate urma. De la Victor am invatat cam jumatate din ce sunt astazi. Nu am apucat sa ii spun cat de mult il apreciam, insa sunt sigura ca stie.

Este un post pe care am vrut sa il scriu de ani, insa niciodata nu am gasit puterea sa fac asta. Mi-a fost frica. Insa, mi-am dorit ca povestea lui sa nu ramana nespusa.

Atitudinea pozitiva este cheia succesului

Cu totii ne dorim sa simtim fericirea deplina. Sa ajungem in acel punct al vietii in care sa avem toate lucrurile pe care ni le dorim: sa avem relatia care sa ne ofere echilibru, sa avem acel job care sa ne reprezinte si care sa nu ne ofere doar o satisfactie materiala, sa avem prieteni care sa ne inteleaga, sa avem un drum drept pe care sa il urmam. Dar, de cele mai multe ori drumul nu este unul simplu, ci unul care ne pune la incercare. Indiferent de complexitatea situatiei prin care trecem, un singur lucru este cu adevarat important: atitudinea noastra.

Nu exista nu pot, exista doar nu vreau!
Atitudinea este modul in care privim lucrurile care ni se intampla si reactiile emotionale pe care le avem fata de evenimentele ce au loc in viata noastra. Atunci cand suntem pusi in fata unui obstacol, o mare parte dintre noi alegem sa ne cufundam intr-o stare de agonie si sa ne plangem de gravitatea situatiei spunand “eu nu mai pot”. O vorba celebra spune ”nu exista nu pot, exista doar nu vreau!”. A avea o atitudine negativa fata de lucrurile pe care trebuie sa le rezolvam nu ne va aduce nimic bun, nici macar rezolvarea lor. Fiecare situatie prin care trecem, oricat de grava ar fi ea, este o experienta de viata din care trebuie sa invatam ceva. Fiecare lucru se intampla cu un anumit motiv, fie ca realizam acum sau mai tarziu.

Orientarea catre obiective
Atunci cand suntem pusi in dificultate trebuie sa adoptam o atitudine care sa ne motiveze sa ne adunam puterea si energia necesara solutionarii problemei. Este important sa avem o atitudine deschisa, pozitiva si sa ne focalizam asupra modalitatilor prin care putem iesi din impas. Trebuie sa ne orientam catre rezultatele pe care ni le dorim si sa luptam sa le atingem. Atunci cand ne gandim la ceea ce ne dorim si avem atitudinea corespunzatoare lucrurile bune vor veni de la sine.

O atitudine pozitiva inseamna sa fim pregatiti sa lasam negativismul in urma noastra si sa ne indreptam atentia catre toate lucrurile frumoase care ne inconjoara. Atunci cand nutrim sentimente de binedispunere si de optimism, nimic rau nu se poate intampla. Energia pozitiva pe care o transmitem ne va ajuta sa trecem cu succes peste toate situatiile dificile. Chiar si in momentele in care consideram ca nu avem abilitatile necesare pentru a rezolva o problema, o atitudine pozitiva ne va ajuta sa ne concentram mai mult pe rezultat. Nu putem sa ne oprim gandurile negative, dar putem incerca sa ne focalizam mai mult pe cele pozitive, ele sunt cele care ne vor ajuta cel mai mult. De cate ori ne gandim la ceva care ne ofera o stare de bine, ne vom simti mai bine si acest lucru se va reflecta in atitudinea noastra.

Nimic nu este imposibil si nimic nu este irealizabil, totul se reduce la atitudinea pe care o avem fata de un obiectiv pe care dorim sa il realizam, fata de un vis pe care dorim sa il indeplinim, fata de noi si de modul in care ne percem. O atitudine pozitiva constituie cheia succesului!

Constiinta sufletului

Dintr-un egoism fatidic ne gandim doar la noi. La ce ne este bine, la ce ne face fericiti, la cat de nefericiti ne fac anumite lucruri si la cat de mizerabili sunt unii oameni. De ce? Pentru ca egoismul nu doare. Invidia nici atat. Rautatea este un simbol al umanitatii, de ce sa ne facem noi probleme cand altele sunt cele care conteaza?

Umanitatea nu isi va gasi salvarea decat in unitate. Simtamantul acela profund, care te face sa iti dai sufletul pentru omul de langa tine, este cel trebuie sa dainuie in constiinta noastra. Suntem prea rai, prea reci, prea singuri.

Superficialitatea este eticheta pe care multi o poarta alergand dupa renume, bani si alte non-valori. Ceea ce trebuie sa intelegi este ca nu conteaza ceea ce spui despre tine, despre cum ai ajuns tu sa fii cel mai bun si despre cat de special esti tu ca om, asta nu ajuta pe nimeni. Conteaza ce lasi in urma ta! Conteaza ce le spui oamenilor care te asculta. Tot ceea ce conteaza este sa le transmiti un gand, o idee, o dorinta nebuna de a schimba ceva in bine.

Dorinta de a sapa in sufletele celor din jur si de a le planta semintele schimbarii, ale fericirii si ale iubirii. Asta ar trebui sa fie constiinta sufletului nostru! Chiar daca de multe ori pare greu sa intinzi o mana celui care are nevoie, aceasta fapta va fi cea care iti va aduce valoarea si recunoastere ca fiinta sociala.

Despre dragoste

 Fiecare dintre noi  asteptam sa gasim dragostea. Dragostea pura. Dragostea care sa ne topeasca sufletele intr-o mare de fericire. Uneori credem ca am intalnit-o, alteori spunem ca am pierdut-o. Si uneori o asteptam. De multe ori insa acea dragoste este in sufletul nostru si se reflecta in persoanele de langa noi. Nu avem tot timpul ochii deschisi si din acest motiv, uneori pierdem perosoane dragi noua. Cu cat cautam mai departe, cu atat realizam ca dragostea ne este si mai straina.  Uneori dragostea este mai aproape decat credem. Trebuie doar sa privim dincolo de zidul aparentelor.

Sunt persoane care renunta la dragoste pentru ca le este mult prea frica. Le este frica de dezamagire, de tradare, de durere. Toate aceste sunt petalele iubirii pe care trebuie sa le simtim pentru a putea realiza ce inseamna dragostea adevarata. Dar niciodata frica nu trebuie sa opreasca o inima sa bata la intensitatea sa maxima.

Dragostea este regasirea sinelui in persoana iubita. Dragostea este frumoasa si onesta. Atunci cand iubesti, daruiesti fericire. Atunci cand sufletul iti este plin de iubire, cerul este mai albastru iar soarele incalzeste si cele mai reci carari. Totul se rezuma la iubire. Iubirea ta fata de tine, iubirea pentru cel de langa tine, iubirea pentru tot ceea ce te inconjoara. A iubi inseamna a trai. O viata fara iubire nu este viata, este asemeni unui desert.

Culorile vietii

Cu totii cautam fericirea, pana la urma intreaga existenta se rezuma la un moment,  acela in care simtim ca respiram viata prin toti porii sufletului nostru. Sunt momente personale, care uneori pot trece de la o autenticitate inestimabila la o expunere  iefina. Momentul in care te intalnesti cu tine insuti este momentul in care ajungi sa te cunosti. Sau poate ca nu. Poti pierde acest razboi interior, daca angoasa pe care o simti in interior te conduce pe drumuri nedorite. Dar de ce sa peirzi cand e mai usor sa invingi orice obstacol, chiar si pe cel interior, chiar si atunci cand simti ca nu te mai regasesti.

Daca ceva nu te lasa sa fi fericit, fa o schimbare.

Daca anumite trasaturi din caracterul tau nu iti plac, atunci incearca sa  le slefuiesti.

Daca sufletul tau este colorat in alb si negru, foloseste iubirea pentru a-ti picta sufletul in culorile vietii.

Daca norii de deasupra nu iti dau pace, ignora-i, imagineaza-ti ca e soare, si el va rasari in sufletul tau.

“Traieste fiecare zi ca si cum ar fi ultima”.Eu spun traieste fiecare zi ca si cum ar fi prima. Prima din viata pe care tu doresti sa o ai, facand lucrurile pe care tu vrei sa le faci, respirand aerul pe care tu vrei sa il respiri, si simtind fericirea pe care ti-o doresti.